Introduceți cuvântul cheie

Desculț

impresii din atelierul Desculț
impresii din atelierul Desculț
impresii din atelierul Desculț

Persista un vârtej de energii călătoare atrase de magnetismul unui nucleu mic, respins, anulat, ignorat, uitat. Vreodată îşi desfăşura aura amplă cu o remarcabilă dibăcie, reuşind să se strecoare, discret, fiind statornic în hotărârea de a rămâne neobservat… invizibil. Astăzi însă, nu-şi explică cum, a fost reperat, poate selectat, poate chiar intenţionat, de către o autoritate necuprinsă sau, poate este… este doar dintr-o pură întămplare, ceea ce n-ar fi exclus că doar iaca, s-a mai întămplat asta demult cândva, culmea o singură dată doar, atunci, la începutul tuturor începuturilor?! Aşadar nucleul, cam surprins, încearcă să respingă cu o fermitate uşor agresivă atracţia acelor coloraturi, caricaturi, intenţii fanteziste, apucături care nicicum nu se astâmpărau dimpotrivă, mai ca şi gonite îl asaltau, îl înconjurau, aproape că-l sufocau. Dar, nu se lăsa, îşi apăra micuţul bastion în care liber exista… singur.

Ignorând atitudinea deloc prietenoasă, acele energii au pornit o lămurită bătălie pentru izbândă, prin învăluire. S-au înţeles să-l curteze când pe rând, când deodată, dar mai bine deodată, deoarece îşi propuseseră să-l cucerească neapărat şi numaidecât, să-l biruie iar de nu, măcar să-l bântuie. De el aveau nevoie. Neapărat. De ce? Nu prea-şi explicau… O fi gazdă bună? O fi doar atracţia puternică a cărei forţă creştea exponenţial pe măsură ce se apropiau de limita câmpului?                                                                                    În tot cazul, Cineva sau ceva, sau nimeni… a generat o undă.

Era clar deci, hora se juca, participanţii chiuiau, grăbeau ritmul, zoreau tot mai încleştaţi, culorile se amestecau, se preschimbau, mai devreme ridicolele intenţii se concretizau, iar acele aşa zise apucături parcă nu mai erau chiar aşa rău apucate, totul devenea unul, omogen, uniform, concret, surprinzător de limpede şi poate puţin cam straniu dar, legat şi cumva… delicat.

Revenindu-şi în sine, acest micuţ nucleu, care nu prea era conştient de condiţia lui, de structura lui, se străduia să înţeleagă abandonându-şi într-un sfârşit, definitiv sfârşit, recunoscut învins, uriaşul scut pe care şi l-a confecţionat în grabă cândva, suspinând, în mare nevoie fiind… singur.

Acum, o lua de la capăt. Trebuia. Şi totuşi, de ce el?! Ce au cu el? Ce ar mai putea oferi el? Şi apoi, e cam mic. Mai are o singură scânteie rămasă, una singură şi cam pălită, celelalte i-au fost furate, risipite, strivite, ignorate, hulite, batjocorite până la calomnie, furate din nou… dar, pentru că el nicicum nu se oprea, înaintând încet… foarte încet, s-au înţeles de l-au descălţat, doară doară va face bătături şi se va opri odată-n frász!!                                                                                                                                                                            În fine, îi va ajunge oare această micuţă scânteie?! Măcar să nu se facă de râs.

Şi, cam cât de mare ar trebui să-i fie lucrarea? Cui să-i folosescă? Este oare cineva?

eu
ro_RORO
Select your currency
RON Leu românesc
EUR Euro